Ţinuta femeii în adunare

8325Atunci când alpinistul Mallory a fost întrebat de ce trebuie cucerit Everestul, a răspuns: „Pentru că există!” Cred că acesta este un răspuns bun şi pentru cei care se întreabă de ce este nevoie să avem o carte cu un subiect atât de sensibil în zilele noastre – dragii mei, pur şi simplu pentru că acesta există! 

Stimaţi cititori, ştiu la fel de bine ca dumneavoastră că în România, acum, la începutul secolului al XXI-lea, să vorbeşti despre coafura, bijuteriile, hainele, învelitoarea, diakonia sau mântuirea femeii este la fel de riscant ca aventura escaladării unui munte foarte înalt. De aceea, recunosc că la început de drum mă simt ca un alpinist care, cu mâna streaşină la frunte, se uită în sus către vârful muntelui pe care urmează să-l urce. Celor care vă veţi încumeta să vă aventuraţi împreună cu mine, nu vă ascund că ascensiunea va fi grea. Pasurile puţin accesibile, pereţii abrupţi de stâncă şi hăurile prăpăstiilor sunt doar câteva din pericolele care ne vor pândi în orice moment. Ştiu că, privindu-l de jos, traseul pare aproape impracticabil, dar urcuşul pe care vi-l propun nu este pentru prudenţi sau fricoşi, ci pentru cei care, plini de curaj şi credinţă, sunt gata să înfrunte acest munte teologic care este ţinuta interioară şi exterioară a femeii credincioase.

Necesitatea acestui demers temerar vine din lipsa de reverenţă a unora, din absurditatea altora, din confuziile găzduite în mintea unora şi altora, din discordia generată de nevalorificarea Scripturii şi din stângăcia multor păstori de a îndrepta lucrurile. Am pornit în această cercetare motivat de faptul că este o trebuinţă reală a vremurilor noastre. Am încredinţarea că peste ani, principiile enunţate aici vor fi general acceptate, dar deocamdată, în colţul nostru de lume sunt puţin înţelese şi de aceea atât de mult disputate. Chiar în zilele în care am început să lucrez la redactarea manuscrisului am întâlnit alte câteva persoane care s-au alăturat celor care tratează cu furie subiectul ţinutei femeii.

E uşor să fii libertinist sau legalist şi e cu mult mai greu să fii gata să-ţi pui prejudecăţile în cumpăna Scripturii. Vreau să afirm de la început, cu tărie, că volumul de faţă nu este un demers nici în favoarea, nici în defavoarea baticului, bijuteriilor etc. Fără a avea pretenţii de infailibilitate, am scris aceste rânduri preocupat de un singur lucru: biblicitatea. Eroul viu al cărţii este Adevărul, pentru că doar Adevărul ne poate face liberi!

Nu-mi fac iluzia că îi voi convinge în toate lucrurile pe toţi cititorii mei, dar scriu dezinteresat în ceea ce priveşte persoana mea. Ceea ce mă interesează este să-I aduc cinste Bunului Dumnezeu şi binecuvântare celor care sunt gata să-şi depăşească preconcepţiile. Mă rog Domnului ca nimeni să nu citească această carte cu dorinţa de a-şi găsi argumente care să-i susţină ideologia rebelă sau conformistă, ci cu sinceritatea de a distinge vocea lui Dumnezeu. Ştim bine că teologie înseamnă şi confruntare de idei, iar dacă lucrarea de faţă va fi în măsură să îi determine pe unii măcar să înceapă a gândi, dacă nu să le schimbe opiniile, atunci mare parte din scopul acestei cărţi va fi atins şi slăvit să fie Domnul!

Drumul va fi anevoios, de aceea am organizat această călătorie în trei paliere de ascensiune: evaluare tematică, comentariu biblic şi concluzii. Parcurgând fiecare din cele trei secţiuni ale cărţii vei descoperi ce privilegiu este să urci privind nu la tine, nici la chibiţii de pe margine, ci la Dumnezeu. Când eşti la poalele muntelui este foarte greu să-i vezi înălţimea, dar cei care se vor încumenta să ia muntele acesta în piept vor beneficia de aerul tare de acolo de sus. Numai cutezătorii se vor bucura să vadă privelişti aparte, de care cei care stau în vale nu vor avea parte niciodată. Aşa că, legaţi în coardă, în mâini şi chiar în unghii dacă va fi nevoie, haideţi cu ajutorul Celui Preaînalt să urcăm! Important este să deschidem noi cărări către simplitate! Important este să fim mai sus decât suntem acum în ceea ce priveşte modestia, bunul gust şi evlavia! Important este să ajungem puţin mai aproape de cer!

Autorul

Pentru a comanda cartea click aici http://www.agape.ro/index.php?productID=383

Reclame
Published in: on decembrie 31, 2008 at 12:06 am  Comments (1)  
Tags:

The URI to TrackBack this entry is: https://petricamuntean.wordpress.com/2008/12/31/tinuta-femeii-in-adunare/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. Foarte frumos spus,sa ne apropiem mai mult de cer,prin tot ceea ce facem,evlavie,bun gust.
    M-a preocupat ce zice Domnul,vazand ca se poarta si..si…M-am rugat si Domnul mi-a aratat,ca El vrea sa ma acopar(nu pe junatate)cand ma rog,vrea sa nu ma imbrac barbateste,ca sa fiu deosebita de altii,prin feminitatea vesmintelor,simplitate,bun gust,modestie.
    Este foarte simplu,cand doresti sa placi Domnului,cand nu doresti asta,e atat de complicat!
    Nu vom mosteni lumea,vrem cerul!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: